Deși anul 2024 s-a încheiat cu un bilanț inferior din punct de vedere al înmatriculărilor de vehicule electrice comparativ cu 2023, prima lună din noul an aduce vești bune și speranța că piața electromobilistică dă semne de revenire.
Ianuarie 2025 a adus 1639 de noi vehicule electrice înmatriculate (din care 237 vehicule comerciale ușoare - LCV), reprezentând 10,7% din mașinile noi înmatriculate pe teritoriul României. Din acest an vom monitoriza și radierile lunare care în luna Ianuarie au însumat 94 de unități radiate pentru export. Așadar, totalul vehiculelor electrice înmatriculate în România ajunge la 52.775 unități, luând în considerare și acest aspect. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în Ianuarie 2025 au fost înmatriculate cu 10% mai puține vehicule electrice.
Ne punem speranța că anul va continua tendința setată din prima lună, mai ales în contextul zvonurilor că subvenția Rabla Plus va crește spre 8.000 EUR. Însă urmărind trendul din anii anteriori și situațiile politico-economice tot mai instabile, trebuie să fim realiști în estimări.
La prima vedere clasamentul pe modele ar putea lăsa impresia că nu avem parte de mari surprize la început de an, Dacia Spring ocupând primul loc cu 629 de unități înmatriculate. Dacă privim însă la locul 2, vom observa că Renault Kangoo ocupă această poziție cu 205 unități, semn că unul din furnizorii de servicii de curierat și-a înnoit flota de vehicule, optând pentru varianta economică și ecologică. Felicitări! Tesla Model 3 ocupă un respectabil loc 3, urmat de Renault Megane pe 4, iar o altă surpriză majoră este modelul chinezesc Leapmotor T03, concurent direct pentru Dacia Spring care ocupă locul 5 cu 47 de unități înmatriculate. Rămâne de văzut cum se va profila clasamentul anual și ne vom putea crea o imagine mai concretă după primul trimestru.
Modelele prezente în TOP 10 produse în China (Dacia Spring, Tesla Model 3, Leapmotor T03 și Volvo EX30) reprezintă 52% din totalul înmatriculărilor din Ianuarie.
TOP 10 - Ianuarie
Model | JAN | % JAN | |
1 | DACIA SPRING | 629 | 38.38% |
2 | RENAULT KANGOO | 205 | 12.51% |
3 | TESLA MODEL 3 | 162 | 9.88% |
4 | RENAULT MEGANE | 105 | 6.41% |
5 | LEAPMOTOR T03 | 47 | 2.87% |
6 | TESLA MODEL Y | 43 | 2.62% |
7 | RENAULT SCENIC | 30 | 1.83% |
8 | HYUNDAI KONA | 26 | 1.59% |
9 | VOLKSWAGEN ID.3 | 23 | 1.40% |
10 | VOLVO EX30 | 21 | 1.28% |
Începutul de an este promițător, ridicându-se aproape de nivelul înmatriculărilor de pe tot parcursul lui 2019 și suntem încrezători că anul acesta va fi depășit numărul din 2023, în contextul creșterii subvenției și diversificării opțiunilor de achiziție.
Segmentul high-end, unde contabilizăm modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porsche, înregistrează 121 noi înmatriculări în luna Ianuarie, cea mai populară marcă premium fiind tot Mercedes-Benz cu 56 de unități înmatriculate.
Clasamentul complet al anului îl vom publica doar pentru a marca faptul că anul acesta vom monitoriza mai multe modele, atât cele mai vechi care au deschis drumul mobilității electrice și deja au ieșit din producție, dar și modele noi și interesante care se străduiesc să-și creeze renumele. Așadar, vom monitoriza lunar un total de 61 de modele electrice diferite.
TOP 2025
Model | TOTAL 2025 | % 2025 | |
1 | DACIA SPRING | 629 | 38.38% |
2 | RENAULT KANGOO | 205 | 12.51% |
3 | TESLA MODEL 3 | 162 | 9.88% |
4 | RENAULT MEGANE | 105 | 6.41% |
5 | LEAPMOTOR T03 | 47 | 2.87% |
6 | TESLA MODEL Y | 43 | 2.62% |
7 | RENAULT SCENIC | 30 | 1.83% |
8 | HYUNDAI KONA | 26 | 1.59% |
9 | VOLKSWAGEN ID.3 | 23 | 1.40% |
10 | VOLVO EX30 | 21 | 1.28% |
11 | NISSAN LEAF | 21 | 1.28% |
12 | MERCEDES-BENZ EQE | 15 | 0.92% |
13 | MERCEDES-BENZ EQS | 14 | 0.85% |
14 | RENAULT ZOE | 13 | 0.79% |
15 | BMW I4 | 12 | 0.73% |
16 | FORD EXPLORER | 11 | 0.67% |
17 | MERCEDES-BENZ EQA | 10 | 0.61% |
18 | FORD TRANSIT | 10 | 0.61% |
19 | VOLKSWAGEN ID.4 | 9 | 0.55% |
20 | AUDI E-TRON | 9 | 0.55% |
21 | TESLA MODEL X | 8 | 0.49% |
22 | SMART FORTWO | 8 | 0.49% |
23 | PORSCHE TAYCAN | 7 | 0.43% |
24 | MINI COOPER | 7 | 0.43% |
25 | MAZDA MX-30 | 7 | 0.43% |
26 | BMW IX1 | 7 | 0.43% |
27 | TESLA MODEL S | 6 | 0.37% |
28 | MG4 | 6 | 0.37% |
29 | HYUNDAI IONIQ5 | 6 | 0.37% |
30 | TOYOTA BZ4X | 5 | 0.31% |
31 | OPEL CORSA | 5 | 0.31% |
32 | BMW IX3 | 5 | 0.31% |
33 | BMW IX | 5 | 0.31% |
34 | VOLKSWAGEN ID.5 | 4 | 0.24% |
35 | VOLKSWAGEN E-GOLF | 4 | 0.24% |
36 | SKODA ENYAQ | 4 | 0.24% |
37 | MERCEDES-BENZ EQB | 4 | 0.24% |
38 | MAXUS EDELIVER | 4 | 0.24% |
39 | KIA NIRO | 4 | 0.24% |
40 | BMW I3 | 4 | 0.24% |
41 | MERCEDES-BENZ EVITO | 3 | 0.18% |
42 | HYUNDAI IONIQ6 | 3 | 0.18% |
43 | FORD CAPRI | 3 | 0.18% |
44 | FIAT 500 | 3 | 0.18% |
45 | CITROEN E-C4 | 3 | 0.18% |
46 | PEUGEOT 2008 | 2 | 0.12% |
47 | MUSTANG MACH-E | 2 | 0.12% |
48 | MERCEDES-BENZ EQC | 2 | 0.12% |
49 | KIA EV6 | 2 | 0.12% |
50 | AUDI Q4 | 2 | 0.12% |
51 | VOLKWAGEN UP! | 1 | 0.06% |
52 | SMART FORFOUR | 1 | 0.06% |
53 | PEUGEOT 208 | 1 | 0.06% |
54 | OPEL MOKKA | 1 | 0.06% |
55 | JAGUAR I-PACE | 1 | 0.06% |
56 | VOLVO XC40 | 0 | 0.00% |
57 | TOYOTA PROACE | 0 | 0.00% |
58 | SKODA CITIGO | 0 | 0.00% |
59 | NISSAN E-NV200 | 0 | 0.00% |
60 | HYUNDAI IONIQ | 0 | 0.00% |
61 | CITROEN E-BERLINGO | 0 | 0.00% |
Alte modele | 84 | 5.13% | |
TOTAL | 1639 |
Clasamentul general rămâne stabil, cu excepția introducerii noilor modele monitorizate, însă va fi interesant de monitorizat evoluția acestuia pe parcursul întregului an.
TOP General
Model | TOTAL GENERAL | % TOTAL GENERAL | |
1 | DACIA SPRING | 18568 | 35.18% |
2 | TESLA MODEL 3 | 4547 | 8.62% |
3 | TESLA MODEL Y | 3354 | 6.36% |
4 | RENAULT ZOE | 2090 | 3.96% |
5 | HYUNDAI KONA | 1977 | 3.75% |
6 | VOLKWAGEN UP! | 1725 | 3.27% |
7 | VOLKSWAGEN ID.3 | 1422 | 2.69% |
8 | RENAULT MEGANE | 1364 | 2.58% |
9 | NISSAN LEAF | 971 | 1.84% |
10 | BMW I3 | 900 | 1.71% |
11 | VOLKSWAGEN ID.4 | 866 | 1.64% |
12 | SKODA ENYAQ | 585 | 1.11% |
13 | RENAULT KANGOO | 582 | 1.10% |
14 | MERCEDES-BENZ EQA | 530 | 1.00% |
15 | VOLKSWAGEN E-GOLF | 522 | 0.99% |
16 | SMART FORTWO | 484 | 0.92% |
17 | TESLA MODEL S | 483 | 0.92% |
18 | FIAT 500 | 471 | 0.89% |
19 | PEUGEOT 208 | 407 | 0.77% |
20 | MINI COOPER | 398 | 0.75% |
21 | MERCEDES-BENZ EQE | 374 | 0.71% |
22 | SMART FORFOUR | 365 | 0.69% |
23 | BMW I4 | 365 | 0.69% |
24 | HYUNDAI IONIQ5 | 364 | 0.69% |
25 | MUSTANG MACH-E | 343 | 0.65% |
26 | SKODA CITIGO | 335 | 0.63% |
27 | PEUGEOT 2008 | 330 | 0.63% |
28 | BMW IX | 317 | 0.60% |
29 | AUDI E-TRON | 306 | 0.58% |
30 | FORD TRANSIT | 282 | 0.53% |
31 | TESLA MODEL X | 278 | 0.53% |
32 | MERCEDES-BENZ EQS | 248 | 0.47% |
33 | MERCEDES-BENZ EQC | 243 | 0.46% |
34 | TOYOTA BZ4X | 239 | 0.45% |
35 | MAZDA MX-30 | 234 | 0.44% |
36 | MERCEDES-BENZ EQB | 224 | 0.42% |
37 | PORSCHE TAYCAN | 217 | 0.41% |
38 | MERCEDES-BENZ EVITO | 216 | 0.41% |
39 | BMW IX3 | 203 | 0.38% |
40 | HYUNDAI IONIQ | 202 | 0.38% |
41 | VOLVO EX30 | 191 | 0.36% |
42 | VOLKSWAGEN ID.5 | 191 | 0.36% |
43 | OPEL CORSA | 191 | 0.36% |
44 | MG4 | 187 | 0.35% |
45 | VOLVO XC40 | 173 | 0.33% |
46 | AUDI Q4 | 169 | 0.32% |
47 | JAGUAR I-PACE | 166 | 0.31% |
48 | BMW IX1 | 166 | 0.31% |
49 | KIA NIRO | 156 | 0.30% |
50 | CITROEN E-C4 | 154 | 0.29% |
51 | MAXUS EDELIVER | 137 | 0.26% |
52 | KIA EV6 | 121 | 0.23% |
53 | TOYOTA PROACE | 110 | 0.21% |
54 | HYUNDAI IONIQ6 | 106 | 0.20% |
55 | NISSAN E-NV200 | 105 | 0.20% |
56 | CITROEN E-BERLINGO | 104 | 0.20% |
57 | OPEL MOKKA | 103 | 0.20% |
58 | RENAULT SCENIC | 84 | 0.16% |
59 | LEAPMOTOR T03 | 62 | 0.12% |
60 | FORD EXPLORER | 58 | 0.11% |
61 | FORD CAPRI | 6 | 0.01% |
Alte modele | 2104 | 3.99% | |
TOTAL | 52775 |
Pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare, marii operatori de servicii depun în continuare eforturi susținute și instalează noi puncte de încărcare lunar. Dintre aceștia amintim: Renovatio E-Charge, Eldrive, PPC Blue, EON Drive, Mol Plugee, EVConnect, Plugpoint, EvGoSmartCharge, OMV-Petrom și alții.