Luna concediilor este până acum cea mai ”fierbinte” lună a acestui an cu cele 431 de noi înmatriculări aducând un plus de nu mai puțin de 79% față de august anul trecut.

(mai mult…)

A ieșit soarele și la propriu și la figurat, aducându-ne cea mai bună lună din an, cu cele 345 de noi înregistrări. După startul fulminant de luna trecută cu 65 de ”Spring-uri”, Dacia nu înregistrează în iulie niciun exemplar. Deși e cea mai bună lună din 2021, comparativ cu iulie anul trecut, avem o scădere de 2.5%. (mai mult…)

După 2 luni de scădere și 5 luni în care nu am trecut pragul lunar de 200 de înmatriculări, avem în sfârșit luna spectaculoasă pe care ne-o doream. Nu doar pentru cele 309 noi înregistrări ci și pentru apariția în forță a modelului mult așteptat, Dacia Spring care debutează cu 65 de înmatriculări. Nu e rău deloc pentru prima lună de prezență pe piață! Comparând cu iunie anul trecut, avem o creștere de 29% la înmatriculările BEV.

Vedeta lunii este incontestabil Dacia Spring, care promite încă de la început să se înscrie în lista de popularitate pe piața noastră. (mai mult…)

Luna mai ne aduce 119 noi înmatriculări, cu 5 mai puține față de luna precedentă, reprezentând cea mai modestă lună de până acum a acestui an. Comparând cu mai anul trecut, avem totuși o creștere de fix 40%.

Producătorul VW este printre fruntașii lunii cu 17 înregistrări la modelul ID (12 ID4 și 5 ID3), și cu 14 noi înmatriculări la E-UP. Tot 14 numără și francezii de la Renault cu modelul ZOE. Tesla Model 3 afișează o constanță în ultimele luni cu 9 noi înmatriculări (față de 8 în aprilie și 10 în martie).

(mai mult…)

Aprilie cu cele 124 de noi înmatriculări este momentan și cel mai probabil va și rămâne, cea mai slabă lună din acest an. Nu e foarte surprinzător ținând cont că atât anul trecut cât și în 2019 aprilie a fost în topul de jos al înmatriculărilor BEV. Chiar și așa, aprilie curent are peste dublul înregistrărilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Modelul german VW E-up cu cele 19 noi modele bifează deja a patra lună consecutivă bună. Singurul model de altfel care afișează o constanță în acest sens.

(mai mult…)

Martie cu cele 168 de noi înmatriculări ne aduce o evoluție pozitivă îmbucurătoare, dacă ne raportăm la trendul descendent de anul trecut, când în martie s-au înregistrat puțin peste jumătate față de înmatriculările din februarie.

(mai mult…)

Februarie ne-a adus 159 de noi înmatriculări BEV, păstrând trendul descendent și mediocru de început de an, la fel ca și în 2020.

(mai mult…)

În prima lună a anului am consemnat doar 189 noi înmatriculări de BEV, în oglindă față de luna ianuarie 2020 când s-a înregistrat cu o înmatriculare mai mult (190).

(mai mult…)

Pentru decembrie, record este mult prea puțin spus. 787 de noi înmatriculări, adică peste dublufață de cea mai bună lună de până acum (octombrie 2020), fapt ce ne uimește și deschide noi orizonturi pentru piața BEV din România. Nu mai este o electro-revoluție, este o certitudine și suntem și noi prezenți pe harta verde a Europei!

(mai mult…)

Noiembrie nu ne aduce un nou record de înmatriculări, dar nici departe n-a fost, fiind a doua cea mai bună lună de până acum cu nu mai puțin de 366 de noi modele înregistrate, fiind la o diferență de doar 25 de înmatriculări față de recordul stabilit luna trecută.

(mai mult…)

Produse

Soluții

Parteneri

Companie

Legal

Copyright © 2024 Toate drepturile rezervate
CIVITRONIC S.R.L. CUI: RO14345794 Nr.reg: J35/1445/2001
1P7K și AVA/JOY Design încărcătoare realizat de EOOS
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram