Statisticile lunii Aprilie aduc vești ceva mai îmbucurătoare decât cele din luna precedentă. Chiar dacă înregistrăm doar o creștere de 1.7 % comparativ cu aceeași lună a anului trecut, faptul că Aprilie 2023 a fost cea mai slabă lună din punct de vedere al înmatriculărilor de vehicule electrice ne dă încredereaa că situația se va repeta și anul acesta.
Titlurile bombastice din presa globală anunță scăderi ale numărului de vehicule electrice și încetarea visului frumos. În realitate, așa cum am mai spus, este vorba doar de o încetinire a ritmului de creștere a parcului de vehicule electrice, atât pe piața din România cât și pe cea Europeană sau globală.
În luna Aprilie, în România, au fost înmatriculate 978 vehicule electrice (din care 63 vehicule comerciale ușoare LCV), reprezentând 5.1 % din totalul autovehiculelor noi înmatriculate.
Podiumul lunar rămâne în continuare neschimbat, Dacia Spring domină clasamentul cu 265 de înmatriculări, urmată de Tesla Model 3 cu 178 de unități înmatriculate, iar la mare distanță se găsește Tesla Model Y cu 59 de unități. Este interesant faptul că apare o diferență atât de mare între Model 3 și Model Y. Ar putea fi un semn că cei interesați așteaptă un facelift pentru Model Y sau că prețul mai competitiv al lui Model 3 este mai atractiv. Dar vom afla în lunile următoare care a fost motivul.
O performanță remarcabilă reușește Renault Megane cu 53 de înmatriculări, foarte aproape de a câștiga ultima treaptă a podiumului.
Ford Transit trezește în continuare un interes ridicat în rândul vehiculelor comerciale (14 unități înmatriculate), iar Citroen e-Berlingo se alătură acestui segment cu 21 vehicule.
TOP 10 Aprilie
Model | APR | % APR | |
1 | DACIA SPRING | 265 | 27.10% |
2 | TESLA MODEL 3 | 178 | 18.20% |
3 | TESLA MODEL Y | 59 | 6.03% |
4 | RENAULT MEGANE E-TECH | 53 | 5.42% |
5 | HYUNDAI KONA | 36 | 3.68% |
6 | MERCEDES - BENZ EQA | 17 | 1.74% |
7 | FORD TRANSIT | 14 | 1.43% |
8 | RENAULT ZOE | 12 | 1.23% |
9 | BMW I4 | 12 | 1.23% |
10 | BMW I3 | 12 | 1.23% |
Segmentul high-end, unde contabilizăm modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porsche, înregistrează 126 noi înmatriculări în luna Aprilie, cea mai populară marcă premium fiind Mercedes-Benz cu 51 de unități înmatriculate. Compania Mercedes-Benz este ajutată să își păstreze poziția fruntașă în acest segment și de vehiculele de mărfuri ușoare.
Suntem curioși să vedem cum va evolua piața de vehicule electrice pe parcursul acestui an, dar suntem încrezători că va depăși valorile de anul trecut.
Clasamentul anului 2024 rămâne relativ neschimbat, singura modificare notabilă fiind urcarea lui Ford Transit pe locul 7. Acest avânt ne dă speranța că tot mai multe companii vor vedea beneficiile ecologice și financiare ale vehiculelor electrice, mai ales pentru livrările de tip last-mile.
TOP 2024
Model | TOTAL 2024 | % 2024 | |
1 | DACIA SPRING | 1490 | 30.03% |
2 | TESLA MODEL 3 | 851 | 17.15% |
3 | TESLA MODEL Y | 451 | 9.09% |
4 | HYUNDAI KONA | 166 | 3.35% |
5 | RENAULT MEGANE E-TECH | 149 | 3.00% |
6 | HYUNDAI IONIQ 5 | 99 | 2.00% |
7 | FORD TRANSIT | 87 | 1.75% |
8 | VOLKSWAGEN ID.3 | 83 | 1.67% |
9 | SKODA ENYAQ | 82 | 1.65% |
10 | BMW I4 | 63 | 1.27% |
11 | RENAULT ZOE | 58 | 1.17% |
12 | MERCEDES - BENZ EQA | 56 | 1.13% |
13 | MERCEDES - BENZ EQE | 50 | 1.01% |
14 | VOLKSWAGEN ID.4 | 44 | 0.89% |
15 | MG4 | 40 | 0.81% |
16 | BMW IX | 39 | 0.79% |
17 | MUSTANG MACH-E | 38 | 0.77% |
18 | VOLKSWAGEN UP! | 36 | 0.73% |
19 | TESLA MODEL S | 36 | 0.73% |
20 | AUDI E-TRON | 36 | 0.73% |
21 | VOLKSWAGEN ID.5 | 35 | 0.71% |
22 | MERCEDES - BENZ EQB | 31 | 0.62% |
23 | BMW I3 | 31 | 0.62% |
24 | RENAULT KANGOO | 29 | 0.58% |
25 | FIAT 500 | 29 | 0.58% |
26 | TESLA MODEL X | 28 | 0.56% |
27 | MERCEDES - BENZ EQS | 27 | 0.54% |
28 | MINI COOPER SE | 26 | 0.52% |
29 | NISSAN LEAF | 24 | 0.48% |
30 | TOYOTA BZ4X | 20 | 0.40% |
31 | SMART FORTWO | 20 | 0.40% |
32 | PEUGEOT 2008 | 19 | 0.38% |
33 | PEUGEOT 208 | 18 | 0.36% |
34 | VOLKSWAGEN E-GOLF | 14 | 0.28% |
35 | BMW IX3 | 14 | 0.28% |
36 | MERCEDES - BENZ EQC | 12 | 0.24% |
37 | MAXDA MX30 | 9 | 0.18% |
38 | HYUNDAI IONIQ | 9 | 0.18% |
39 | SMART FORFOUR | 6 | 0.12% |
40 | OPEL CORSA | 6 | 0.12% |
41 | SKODA CITIGO | 0 | 0.00% |
Alte modele | 601 | 12.11% | |
TOTAL | 4962 |
Clasamentul general rămâne aproape neschimbat și nu prezintă modificări imortante cel puțin în prima parte a acestuia.
TOP General
Model | TOTAL GENERAL | % TOTAL GENERAL | |
1 | DACIA SPRING | 17350 | 38.34% |
2 | TESLA MODEL 3 | 3186 | 7.04% |
3 | TESLA MODEL Y | 2898 | 6.40% |
4 | RENAULT ZOE | 2121 | 4.69% |
5 | VOLKSWAGEN UP! | 1757 | 3.88% |
6 | HYUNDAI KONA | 1541 | 3.41% |
7 | VOLKSWAGEN ID.3 | 1310 | 2.90% |
8 | RENAULT MEGANE E-TECH | 1121 | 2.48% |
9 | BMW I3 | 872 | 1.93% |
10 | NISSAN LEAF | 838 | 1.85% |
11 | VOLKSWAGEN ID.4 | 742 | 1.64% |
12 | SKODA ENYAQ | 592 | 1.31% |
13 | VOLKSWAGEN E-GOLF | 478 | 1.06% |
14 | MERCEDES - BENZ EQA | 402 | 0.89% |
15 | TESLA MODEL S | 393 | 0.87% |
16 | PEUGEOT 208 | 387 | 0.86% |
17 | SMART FORTWO | 386 | 0.85% |
18 | FIAT 500 | 370 | 0.82% |
19 | SMART FORFOUR | 359 | 0.79% |
20 | SKODA CITIGO | 351 | 0.78% |
21 | MINI COOPER SE | 331 | 0.73% |
22 | RENAULT KANGOO | 322 | 0.71% |
23 | PEUGEOT 2008 | 301 | 0.67% |
24 | MUSTANG MACH-E | 289 | 0.64% |
25 | HYUNDAI IONIQ 5 | 284 | 0.63% |
26 | BMW IX | 262 | 0.58% |
27 | BMW I4 | 239 | 0.53% |
28 | FORD TRANSIT | 229 | 0.51% |
29 | AUDI E-TRON | 227 | 0.50% |
30 | TESLA MODEL X | 221 | 0.49% |
31 | MERCEDES - BENZ EQC | 221 | 0.49% |
32 | MERCEDES - BENZ EQE | 210 | 0.46% |
33 | TOYOTA BZ4X | 205 | 0.45% |
34 | MAXDA MX30 | 202 | 0.45% |
35 | HYUNDAI IONIQ | 195 | 0.43% |
36 | MERCEDES - BENZ EQS | 193 | 0.43% |
37 | VOLKSWAGEN ID.5 | 184 | 0.41% |
38 | MERCEDES - BENZ EQB | 172 | 0.38% |
39 | BMW IX3 | 172 | 0.38% |
40 | OPEL CORSA | 166 | 0.37% |
41 | MG4 | 40 | 0.09% |
Alte modele | 3129 | 6.92% | |
TOTAL | 45248 |