Parcul auto de la finalul anului 2023 însumează totalitatea înmatriculărilor de vehicule electrice de pe parcursul anilor anterior, dar are în vedere și radierile provenite din diferite motive cum ar fi scoaterea din uz datorată accidentelor sau exporturile.
Luând în cosiderare aceste statistici, vom constata că parcul auto de automobile electrice și vehicule ușoare LCV a atins 40.286 unități. Cum se împart acestea pe diferite modele puteți afla din lista atașată. Cu toate că în ultimul e-mobility index al anului trecut scriam că numărul mașinilor electrice a ajuns la 42.201 unități, vom observa că 2.000 dintre acestea au fost radiate și nu se mai află înmatriculate în România.
Dacă luăm în considerare vehiculele din alte categorii, autobuze, autovehicule tranport mărfuri grele, etc., vom constata că la final de 2023 avem înmatriculate în România 42.074 vehicule electrice. Acestea categorii însă nu sunt de interes pentru statisticile noastre lunare.
Prima lună din 2024 nu dezamăgește și ridică ștacheta pentru tot anul. În Ianuarie au fost înmatriculate 1.828 autovehicule electrice, din care 86 vehicule comerciale ușoare LCV. Autovehiculele electrice reprezintă 11,8 % din totalul înmatriculărilor de autovehicule noi.
Creșterea de 60 % comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut indică în continuare cerere crescută din partea cumpărătorilor. Desigur că și noul Tesla Model 3 lansat la finalul lui 2023 a contribuit la aceste statistici, reprezentând aproape 22 % din total. Liderul suprem este în continuare Dacia Spring cu 561 de vehicule înmatriculate, podiumul devenit clasic deja fiind închis de Tesla Model Y.
TOP 10 Ianuarie
Model | JAN | % JAN | |
1 | DACIA SPRING | 561 | 30.69% |
2 | TESLA MODEL 3 | 396 | 21.66% |
3 | TESLA MODEL Y | 183 | 10.01% |
4 | VOLKSWAGEN ID.3 | 53 | 2.90% |
5 | RENAULT MEGANE E-TECH | 49 | 2.68% |
6 | HYUNDAI KONA | 48 | 2.63% |
7 | SKODA ENYAQ | 45 | 2.46% |
8 | HYUNDAI IONIQ 5 | 29 | 1.59% |
9 | FORD TRANSIT | 28 | 1.53% |
10 | VOLKSWAGEN UP! | 24 | 1.31% |
Segmentul high-end, unde contabilizăm modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porsche, înregistrează 149 noi înmatriculări în luna Ianuarie, cea mai populară marcă premium fiind BMW cu 70 unități.
Pentru perspectiva completă, în prima lună din 2024 au fost înmatriculate mai multe autovehicule electrice decât pe tot parcursul anului 2019.
Fiind prima lună a anului, este un moment potrivit pentru a face previziuni asupra evoluției pieței de mașini electrice din România. Așa cum am observat, începutul este unul promițător și avem încrederea că restul anului va urma ritmul impus în luna Ianuarie. Cu toate acestea, va fi interesant de urmărit cum vor fi influențate vânzările de mașini electrice de înjumătățirea subvenției de la stat. Piața este în continuare dominată de modele contrastante din punct de vedere al specificațiilor tehnice cât și al prețului. Dacia domină piața locală cu modelul Spring, fiind cea mai accesibilă opțiune, iar Tesla cu Model 3 și Y împart locurile 2 și 3. Vom urmări cu interes ofensiva modelelor asiatice care promit performanțe de top la prețuri accesibile, dar și lansarea pe piață a modelelor entry-level.
TOP General
Model | TOTAL GENERAL | % TOTAL GENERAL | |
1 | DACIA SPRING | 16421 | 38.99% |
2 | TESLA MODEL 3 | 2731 | 6.48% |
3 | TESLA MODEL Y | 2630 | 6.24% |
4 | RENAULT ZOE | 2075 | 4.93% |
5 | VOLKSWAGEN UP! | 1745 | 4.14% |
6 | HYUNDAI KONA | 1423 | 3.38% |
7 | VOLKSWAGEN ID.3 | 1280 | 3.04% |
8 | RENAULT MEGANE E-TECH | 1021 | 2.42% |
9 | BMW I3 | 847 | 2.01% |
10 | NISSAN LEAF | 822 | 1.95% |
11 | VOLKSWAGEN ID.4 | 713 | 1.69% |
12 | SKODA ENYAQ | 555 | 1.32% |
13 | VOLKSWAGEN E-GOLF | 467 | 1.11% |
14 | PEUGEOT 208 | 375 | 0.89% |
15 | SMART FORTWO | 371 | 0.88% |
16 | TESLA MODEL S | 366 | 0.87% |
17 | MERCEDES - BENZ EQA | 359 | 0.85% |
18 | SMART FORFOUR | 354 | 0.84% |
19 | SKODA CITIGO | 351 | 0.83% |
20 | FIAT 500 | 350 | 0.83% |
21 | MINI COOPER SE | 317 | 0.75% |
22 | RENAULT KANGOO | 310 | 0.74% |
23 | PEUGEOT 2008 | 287 | 0.68% |
24 | MUSTANG MACH-E | 262 | 0.62% |
25 | BMW IX | 228 | 0.54% |
26 | HYUNDAI IONIQ 5 | 214 | 0.51% |
27 | MERCEDES - BENZ EQC | 213 | 0.51% |
28 | TESLA MODEL X | 201 | 0.48% |
29 | BMW I4 | 200 | 0.47% |
30 | AUDI E-TRON | 200 | 0.47% |
31 | MAXDA MX30 | 194 | 0.46% |
32 | TOYOTA BZ4X | 191 | 0.45% |
33 | HYUNDAI IONIQ | 189 | 0.45% |
34 | MERCEDES - BENZ EQE | 175 | 0.42% |
35 | VOLKSWAGEN ID.5 | 171 | 0.41% |
36 | MERCEDES - BENZ EQS | 171 | 0.41% |
37 | FORD TRANSIT | 170 | 0.40% |
38 | BMW IX3 | 166 | 0.39% |
39 | OPEL CORSA | 160 | 0.38% |
40 | MERCEDES - BENZ EQB | 148 | 0.35% |
Alte modele | 2691 | 6.39% | |
TOTAL | 42114 |
În clasamentul general, singura modificare notabilă ar fi între locurile 2 și 3, unde Tesla Model 3 a depășit Model Y și s-a așezat pe locul 2, ajutat fiind de actualizarea primită la finalul anului trecut.